Pace cu sila. Botox. Petrol. Teroriști. Slănină. Mâțe moarte.
Politica de stânga dezumanizată. Dreapta, deja carbon.
Marx și înghețata Napoca.
Americanii, stăpânii planetei.
False pretexte. Ruj și melancolie.
(Dintr-o perfuzie ar picura Brahms.)
Într-o parte politică, în alta xenofobie.
Dincolo, rasismul rasismului.
Eglogă și ciorapi.
Le pui pe toate în ordine dar
ordinea la cărți înseamnă dezordine.
Am numi asta cadență.
Am înțelege pe rând.
Am bea un răget de leu cu Chomsky. În fața unei plasme
din care curge ciudă.

Colonie aici, colonie dincolo. Pe președinte l-au numit guignol.
Altul e șters și scrobit. În curând va fi seară-eseu.
Vor trage mielul de cele patru picioare.
Îl vor jupui cu lașitatea undeva în Montmartre.
Să curgă sângele ca o santinelă-n Clichy.
Inaderențe psihologice.
Sex care nu mai e sex, ci un fel de bâzâit,
un fel de muzică de fond pentru multe milioane.
Turn babel de dimineața până seara.
Dacă spui că ești român,
moare filigranu-n bancnote pe o rază de trei kilometri,
intervine toamna biometrică. Bătrânețea. Senilitatea care
topește cheile în adânc. În crustacee.

Metrou, linia 2, țigani. Cu vioara. Cu vioara Parascheva.
Un ban cinstit, o viață de-a surda.
Calendare, inbox. Mailuri la care nu ți se răspunde.
Ca și când ai hrăni copiii altuia.
Aluat și funingine.
Avioane ieftine căzând să testeze pământul.
Ca un pigment tare.
Arșiță, fugă. De colo-colo.
(Dintr-o perfuzie ar picura Brahms.)

Nu e bun tot ce e în Apus.
Nu e rău tot ce e acasă.

Copilul a spart stetoscopul și l-a făcut pușculiță.
Uneori de aceea se comută vasele de sânge și cresc
porci în puls. Încetinim crăciunul, radem metafizica.
Luăm stânga în brațe.
Religie, nereligie.
Eiffel, gerontofila.

Cămăși putrezite în lumina soarelui. Culpă și pulpă.
Tot mai puțin pentru om.
Filosofia poate tot mai puțin.
Pentru resurse ne vom fura cât de curând
brichete, poduri, părinți, scame.
Circulație fără semne
și nu în burta lui Brahms.

Uneori, cvintetul lui pentru clarinet sună altfel.
Ca o încălecare de mațe într-o Europă tot mai bolnavă.
Deteriorată de bipuri pe mobil.
De plecarea minților din ele însele.
De tuse neconformă. Sunt corzi vocale făcute hamac
pentru vorbirea ipocriziei minime.
Ça va? Oui, ça va! Et vous?
Ça va! Et vous? Ça va!

La nesfârșit această mașină de spălat care
scoate hainele mai murdare de ceva aseptic:
le face saci. Nu cearșafuri, ca vechii evrei.
Ci saci de ață dură, bogomilică.
Suntem prea puțin și Europa prea lașă.
Are la masă aspectul unui digestiv.
E o intermediară.

Cvintetul lui Brahms se-aude scufundat
în Sena de reumatism a zilei.

E bine cu arme, dar e mai bine cu om.
E o pietruire dură de nedrum. Ăștia au luat-o prin metafizică
dar au luat-o cu cerebralitatea altui secol.
Schizofrenie. Ceai de tei. Am putea să-l ascultăm pe Serge Moscovici o noapte,
să ne tolănim în Sorbona pe bănci și să auzim vorbind despre poezie
oameni care nu au scris nici măcar un vers.
Am putea să ne plimbăm înjurând.
Sau să zâmbim oțelit. Cu tot praful.
Se organizează în fața noastră calvarul falsității,
cu tot mai puțin dialog. Discută mai mult imaginile noastre.
Strănepotul meu e la doi milimetri de mine.
Consensul e cât îl observ. Apoi o arde în alte părți, nevăzut,
liberschimbist. Cu burse Erasmus taie Europa în două.
Un plămân în stânga, unul în dreapta.

Țigara unui avion doborât de la sol.
De ideologie.

(Cvintetul de Brahms,
Cincinalul de Brahms.)

Aerul acestui dezastru îl observăm firesc
așa cum observă frunza de mentă
viitura care o smulge. Și totuși o împrospătează.
O face să nu-i pută gura. Să nu fie un animal.

Pace cu sila. Resurse. Răscoală minoritățile împotriva
majorității ca să fortifici statul. Să jefuiești numai, că doar nu pentru ele.
Am spus-o în Arta imunitară, am spus-o în Manifestul negativist,
dar cine să mă citească?, acum când Cvintetul cu clarinet al lui Brahms
însuși nu se aude decât foarte vag, scufundat în osânza unei balene
sau în grăsimea unui bogat. Pe zărul lui ar putea așeza
în semn de recunoștință o frunză de dafin sau o cană
de curent electric zglobiu, manipulat el însuși cu ceva mai rapid,
să îi ajungă la creier, el însuși cu facebook, el însuși
pe cruce lăsându-și o mână liberă ca să dea like, să așeze planetele
în derizoriu, să inventeze formule de terorism, să disece lumina și să
pună în ea oțel și strategie militară

căci sigur Longinus, când a vrut să-l împungă sub coastă pe Iisus,
și-a tocit sulița de cutiile negre ale învinsului din el,
pe care s-a înregistrat vărsarea fierei în sânge a lui Dumnezeu,
o deltă peste a Dunării, peste a Nilului,

dinte după dinte formând un tren să țină ocupată vorbirea,
mutația ei din h mut în hashtag.

Pace cu sila. Botox. Petrol. Cvintetul lui Brahms înecat în glicerină.
Doi dinamită. Doi cardiaci. Unul român. Restul, fiară.

Paris, 22 aprilie 2015

Advertisements